Știri & noutăți

un strop din natură

Au sosit animale noi din Zoo Budapesta și Zoo Gyöngyös la Grădina Zoologică Tg Mureș

Facebook
Twitter
LinkedIn

A sosit un papagal ara arlechin. În prezent există opt specii de ara, dintre care patru specii, ara cu piept galben, ara militar, ara stacojiu, ara cu aripi verzi și un hibrid, ara arlechin, pot fi văzute la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Sunt printre cei mai colorați și, prin urmare, cei mai cunoscuți papagali. 

Au mai sosit 30 de lilieci frugivori (Carollia perspicillata). În pofida numărului mare de specii, iar uneori şi de indivizi, chiropterele – sau liliecii după denumirea populară uzuală – sunt animale rar întâlnite şi puţin cunoscute, datorită vieţii lor nocturne şi a locurilor ascunse în care se adăpostesc. Catalogaţi drept „creaturi stranii ale nopţii”, liliecii sunt, de fapt, animale care posedă capacităţi incredibile. În ultimile decenii un număr mare de specii de lilieci au dispărut sau necesită conservare. Specia pe care l/am primit este una cu risc redus, cu o populație stabilă. Ei trăiesc în păduri sau în peșteri în America de Sud. Se hrănesc de preferință cu fructe, dar se mulțumesc și cu nectar, polen și insecte în timpul anotimpurilor în care disponibilitatea fructelor este redusă.

A sosit și un puma, un mascul îmbogățând paleta pisicilor mari. Puma este foarte adaptabilă. Se simte la fel de bine acasă în vârfurile munților înzăpeziți ca și în pădurile tropicale, în pădurile reci din nordul Canadei ca și în munții stâncoși din Statele Unite sau în pădurile tropicale din Brazilia. În Argentina, trăiește în pampas, cu un areal care se întinde până la cel mai sudic capăt al Americii de Sud. Poate fi întâlnit la nivelul mării și în munți de până la 4.500 de metri. În afara sezonului de împerechere, puma tinde să trăiască în peșteri, în crăpături stâncoase și în zone cu vegetație densă, mai degrabă decât în habitate permanente.

Fiecare dintre noile locatari poate fi vizitat, deci Vă invităm pe toți să veniți și să descoperiți lumea fascinantă a animalelor noi la Grădina Zoologică din Târgu Mureș!

#

Abonează-te la newsletter!

Află noutățile direct din email.