Știri & noutăți

un strop din natură

Grădina Zoologică pe drumul spre viitor

Facebook
Twitter
LinkedIn

Dorim să informăm vizitatorii noștri că începând cu data de 9 decembrie, ora 12:00 și în următoarele 24 de ore, o parte din Casa Verde a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș va fi închisă pentru vizitatori. Locuitori speciali vor ocupa casa în această perioadă, despre care vă putem spune doar că sunt străluciți, extrem de harnici, omnivori, și care de obicei au un stil de viață diurn, dar de data aceasta vor avea și unul nocturn. Țin foarte mult la semenii lor, motiv pentru care se vor muta la noi.

Cine sunt acești rezidenți speciali și misterioși și de ce se mută la noi?

Este foarte important pentru noi ca vizitatorii noștri să se simtă bine aici, așa că luăm foarte în serios opiniile și sugestiile acestora. Mulți oameni s-au plâns că nu au putut găsi un anumit animal în grădina zoologică, deși veniseră să îl viziteze. În același timp, conștientizarea problemelor de mediu este la fel de importantă pentru noi și dorim să reducem semnificativ cantitatea de hărți aruncate pe jos în grădina zoologică. Așa că am fost încântați când Asociația We Care We Grow ne-a vizitat în această vară și ne-a întrebat dacă ne-ar plăcea să avem o aplicație mobilă care să includă o hartă interactivă, o mulțime de informații interesante despre animale în 3 limbi, notificări de tip push-up, o secțiune de feedback, un link pentru achiziționarea de bilete online și multe alte caracteristici incredibil de utile.

În acest scop, vom organiza împreună un hachathon de 24 de ore în incinta Grădinii Zoologice, pe 9 decembrie, undee aproape 50 de programatori voluntari vor lucra în acest scop.

Aplicația mobilă va fi disponibilă și gratuită pentru toți vizitatorii după data de 2 martie, deoarece este necesară o perioadă de testare de 3 luni. De asemenea, asociația pregătește un cadou pentru participanții voluntari, fiecare programator urmând să primească un abonament gratuit la conferința IT de o zi, Limitl3SS, care va avea loc pe 2 martie.

Totuși, hachathon-ul este unic nu doar prin tematica sa, ci și pentru că reunește pentru o zi mai multe companii IT și ambele universități de IT din Târgu Mureș pentru a servi comunitatea timp de 24 de ore.

Baza aplicației a fost creată de către angajații companiei IT din Târgu Mureș(3SS) care sprijină Asociația, astfel că participanții nu se vor întrece, ci fiecare va face partea bine definită pe care o alege, care va deveni un întreg doar prin componentele adăugate de ceilalți colegi. Astfel, vor lucra ca o adevărată echipă.

Dacă mai este cineva care dorește să se ofere voluntar, vă rugăm să vă manifestați interesul dând click pe următorul link https://www.limitl3ss.ro/hack4zoo.

Mulțumim rezidenților noștri speciali, programatorilor, pentru că le pasă de Grădina Zoologică, pentru că se asigură că vizitatorii pleacă cu o experiență minunată și pentru că ne ajută să atragem cât mai mulți vizitatori, inclusiv mii de copii care vin pentru prima dată la Zoo.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

#

Abonează-te la newsletter!

Află noutățile direct din email.